miercuri, 15 octombrie 2008

HAPPY NEW YEAR!

Nici la acest sfârşit de an n-am considerat că un revelion petrecut în străinătate ne va face distracţia mai copioasă şi beţiile mai crunte, adevărul fiind că mahmureala este la fel de naşpa pe orice meridian geografic ai trage la măsea. Mai mult decât atât, şi futaiul este la fel în toată lumea aşa că am preferat să închiriem o vilă la Bran cu speranţa că vom penetra ceva loco, decât să facem un drum de peste 10 ore cu avionul şi să ne trezim că în noaptea de peste ani ne-o luăm la mânuţă prin nu ştiu ce hotel luxos de 5 stele din Cipru. Şi oricum, vacanţa era cam scurtă pentru a mai scurta-o cu încă două zile petrecute pe avion şi în aeroporturi.

Vila mi-a fost recomandată de o colegă de servici în ale cărei gusturi aveam încredere, avansul îl plătisem încă de la începutul lunii noiembrie, gaşca era de mare angajament, aşa că eram sigur că ne vom distra şi de data aceasta într-un mare fel. Vila era închiriată începând cu data de 29 decembrie, aşa că sâmbătă, pe la ora 14:00, am plecat spre Bran împreună cu Lulu şi Rici, urmând să ne întâlnim cu restul găştii acolo. Nimic nu ne făcea mai mare plăcere decât un drum de trei-patru ore făcut împreună spre un loc în care ştiam că pentru cinci zile ne vom distra non-stop.

Rock & Land Rover

Lulu era foarte mândru de noua sa achiziţie, un Land Rover Defender Pick-up în patru uşi, o bijuterie de SUV, pe care nebunu’ a pus un sistem audio meseriaş care ar fi făcut faţă şi într-o discotecă de 300 mp. Surprinzător, dar compilaţiile cu rockăreală făcute special pentru Vama Veche s-au potrivit perfect şi pe DN1, iar amintirile plăcute au ieşit la iveală şi hohotele de râs ale lui Rici aproape că au acoperit boxele de 200 de waţi.

Introspecţii şi anamneză

De la Câmpina s-a mers bară la bară şi, probabil din cauza aglomeraţiei şi a faptului că se despărţise de prietena lui cu o lună în urmă, pe Lulu l-a apucat filosofatul şi a început iar să ne fută la creier cu analizele lui psihologice: că iar plecăm ca pârţarii la revelion, că n-avem şi noi o relaţie stabilă, că toţi suntem la fel de tâmpiţi, că nici nu începem bine o relaţie că ne şi plictisim de ea, că degeaba suntem super băieţi, cu funcţii, cu afaceri, cu bani, cu maşini, cu creier, cu coaie...., că arătăm încă bine...dar la toate evenimentele importante noi mergem singuri în loc să fim însoţiţi de o femeie, că alţii la vârsta noastră au deja doi copii...bla bla bla, lucruri foarte adevărate dar care nu au reuşit încă să ne facă să punem punct copilăriei şi să ne aşeze la casa noastră alături de o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. La intrarea în Râşnov, Lulu a uitat brusc de toate aceste frustrări aducându-şi aminte de cele două curve din acest orăşel pe care le muise cu un an în urmă la petrecea din Predeal a Simonei, fosta mea prietenă.

Vila cu irlandeze

Am să trec repede zlele de 29 şi 30 (în care nu am făcut decât să bem, să mâncăm şi să dormim) şi am să sar direct la noaptea de 31 decembrie când evenimentele s-au precipitat şi au condus la un rezultat mai mult decât mulţumitor pentru noi. Aşa cum cere obiceiul, şi noi am început seara de revelion cu multă băutură, sărmăluţe, şi alte „bunătăţuri” pregătite de gazda noastră. Când am ieşit afară, la miezul nopţii, pentru a ciocni un pahar de şampanie, eram deja rupţi de băutură şi cu chef de gagicăreală. La o distanţă de câţiva zeci de metrii de vila la care eram cazaţi, era o altă căsuţă de vacanţă pe geamul căreia se vedeau patru fătuci care se zbânţuiau de zor. După ce am tras un uischean, ne-am făcut curaj şi am plecat împreună cu Lulu şi Rici la casa vecină pentru a o cuceri. Adică pentru a băga un Pluguşor sau o Sorcovă, sau orice are mai mult de 18 cm. Cu o sticlă de Chivas majoră în mână, Rici a bătut la uşă şi ne-a răspuns o pistruiată cu ţâţe ca două baloane, care abia se mai ţinea pe picioare şi care, până să deschidem noi gura, a ţipat : „Happy New Year! Let’s drink!”

Sex ca la Dublin

Am intrat şi am făcut cunoştinţă cu cele 4 irlandeze (3, că una dormea pe jos cu puţină borală în păr) care de 4 ani obişnuiau să petreacă Revelionul la Bran, singure, în vila unui prieten din Braşov. Fetele erau atât de bete şi de puse pe futut, că în mai puţin de 30 de minute eram toţi cu dânsa-n-trânsa. Pe mine m-a luat pistruiata, pe Rici o blondă înaltă şi pe Lulu cealată care, să fiu sincer, nu mi-aduc aminte cum arăta. Nu ştiu cum să vă spun, am întălnit până acum nimfomane, dar n-am crezut totuşi că există femei atât disperate după pulă cum era pistruiata asta de Maureen. Ajunşi într-unul din dormitoare, şi-a dat imediat jos tricoul şi pantalonii, mi-a rupt nasturii de la bugi şi s-a apucat cu multă poftă şi abnegaţie de supt, făcându-mă să mă gândesc că în Irlanda muia este un sport naţional pentru femei. Cu siguranţă că Maureen se afla pe locul I, deoarece gura ei este fără nici un fel de dubiu, una dintre cele şapte minuni ale lumii. Fără să vreau să par lăudăros, pot să spun, că fata m-a făcut să reuşesc o performanţă de 4 numere –muie, pizdă, cur, muie şi tot aşa. Se pare că toate irlandezele aveau aceeaşi boală, Lulu şi Rici fiind şi ei mâncaţi de vii de celelate două teroriste care urlau în pulă precum majoretele la un joc de bascket din NBA. Şi am putut spune cu toţii că a fost cu adevărat un “Happy New Year!”